În sinaxarele Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ier. Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, ocupă un loc de cinste, fiind pomenit la 6 aprilie. Personalitatea sa se impune prin statura duhovnicească, teologică și pastorală, fiind un reper de fermitate și înțelepciune într-o epocă marcată de frământări dogmatice și politice.
Origini și educație
Sfântul Eutihie s-a născut în jurul anului 512, în satul Theium din provincia Frigia, parte a Imperiului Bizantin. Tatăl său era ofițer militar în armata imperială, iar mama sa, o femeie evlavioasă, l-a crescut în frica de Dumnezeu și dragostea pentru învățătura Bisericii. Încă din tinerețe, Eutihie s-a distins printr-o minte ageră și o viață curată, fiind atras de viața monahală și de studiul Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți.
A fost trimis la școlile din Constantinopol, unde a studiat teologia, filozofia și literatura, dobândind o educație aleasă. Mai târziu, a intrat în mănăstirea din Amasia, în regiunea Pontului, unde a fost hirotonit preot și s-a făcut cunoscut pentru viața sa ascetică și discernământul duhovnicesc.
Alegerea ca patriarh și contextul istoric
În anul 552, în timpul domniei împăratului Justinian I, Eutihie a fost ales Patriarh al Constantinopolului, în locul lui Mina, devenind astfel al 28-lea patriarh al acestui scaun. Alegerea sa a fost susținută de întreaga ierarhie și de împărat, care vedea în el un teolog fidel Ortodoxiei și un om înțelept, capabil să conducă Biserica în vremuri tulburi.
Secolul al VI-lea a fost un secol marcat de controverse dogmatice, în special legate de natura lui Hristos. Monofizitismul, erezia care susținea că în Hristos există o singură natură, divină, fusese condamnat de Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451), dar mulți creștini din Egipt, Siria și alte regiuni continuau să o susțină. Împăratul Justinian, deși ortodox în convingeri, a căutat să mențină unitatea imperiului printr-o politică religioasă de compromis, ceea ce a dus la conflicte și confuzii.
Lupta pentru Ortodoxie
Patriarhul Eutihie s-a arătat un apărător ferm al hotărârilor sinodale și al credinței ortodoxe. A participat la Sinodul V Ecumenic (553), convocat de Justinian pentru a condamna erezia celor „Trei Capitole” – o încercare de a înlătura orice urmă de nestorianism. Deși sinodul a avut scopul de a-i împăca pe monofiziți, el a reafirmat doctrina hristologică ortodoxă stabilită la Calcedon.
Însă în anul 564, Eutihie a intrat în conflict cu împăratul pe tema unei noi controverse: împăratul susținea ideea unei „incoruptibilități” a trupului lui Hristos încă din timpul vieții pământești – o învățătură străină de Tradiția ortodoxă. Patriarhul a refuzat să accepte această învățătură și a mărturisit că Hristos a avut un trup omenesc adevărat, care a fost supus suferinței și morții. Din acest motiv, a fost exilat de către împărat timp de 12 ani, trăind în mănăstirea Amasia, unde a continuat să scrie și să se roage.
După moartea lui Justinian, în 577, patriarhul Eutihie a fost rechemat la scaunul patriarhal de către noul împărat, Iustin al II-lea. A fost primit cu mare bucurie de popor, care vedea în el un martor viu al adevărului și un om al păcii.
Moartea și moștenirea
Sfântul Eutihie a păstorit până în anul 582, când s-a mutat la Domnul, în pace, la vârsta de 70 de ani. Pe patul de moarte, a rostit cuvintele: „În trup voi vedea pe Dumnezeu”, citând din cartea lui Iov – o mărturisire a învierii trupului și a nădejdii creștine.
Moaștele sale au fost cinstite cu evlavie în Constantinopol, iar viața și învățăturile sale au fost transmise generațiilor următoare ca model de statornicie în credință și înțelepciune pastorală.
Aportul său la Biserica Ortodoxă
Deși activitatea Sfântului Eutihie s-a desfășurat în contextul Bisericii din Răsărit, contribuția sa teologică și statornicia în fața presiunilor imperiale au avut un impact profund asupra întregii Ortodoxii. El a fost un garant al unității dogmatice într-o vreme în care autoritatea sinodală era subminată de politică. Prin scrierile și mărturisirea sa, Eutihie a apărat învățătura Bisericii despre Hristos – Dumnezeu adevărat și Om adevărat – într-un mod care a consolidat teologia hristologică ortodoxă până astăzi.
Concluzie
Sfântul Ier. Eutihie rămâne un stâlp al Ortodoxiei, un ierarh luminat și un mărturisitor al credinței neșovăielnice. Viața sa este o pildă pentru ierarhii și credincioșii de pretutindeni, arătând că adevărul lui Hristos trebuie păstrat chiar și cu prețul suferinței sau al exilului.